GUVERNUL PONTA. Cine sunt politicienii plătiți de Corina Dumitrescu, noul ministru al Educației

GUVERNUL PONTA. Cine sunt politicienii plătiți de Corina Dumitrescu, noul ministru al Educației

Corina Dumitrescu, nominalizată de Victor Ponta să preia portofoliul Educației în viitorul guvern, este rector al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din 2007. Pe statul de plată al facultăților din cadrul acestei instituții de învățământ particular se află sau s-au aflat nume sonore din politica românească. Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției, Titus Corlățean, actuala propunere pentru preluarea ministerului Justiției, parlamentarii Alina Gorghiu sau Vasile Bleotu sunt numai câțiva dintre politicienii remunerați de instituția de învățământ condusă de viitorul ministru al Educației.

Iată în continuare o listă a persoanelor publice, în marea lor majoritate politicieni, care predau la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir:

Titus Corlățean, 44 de ani, senator PSD, președintele Comisiei de politică externă a Senatului și propunerea lui Victor Ponta pentru portofoliul de la Justiție, conduce și Institutul internațional pentru Drepturile Omului, inaugurat de Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir. Potrivit declarației sale de avere din anul 2008, Corlățean încasa 9.118 lei pe an din munca depusă în cadrul instituției de învățământ menționate.

Un alt nume aflat pe lista cadrelor didactice de la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir este cel al Rodicăi Stănoiu, 72 de ani, ministrul de justiție în Cabinetul lui Năstase, între 2000 și 2004. Aceasta a fost profesor universitar titular începând cu 1996 la Facultatea de Științe Juridice și Administrative.

Elena Udrea, 38 de ani, fostul Ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, este încă unul dintre numele care figurează pe lista cadrelor didactice de la universitatea privată. Potrivit unei declarații de avere aferente anului 2009, Udrea a încasat din activitatea didactică de la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir 15.098 de lei.

Cristian Diaconescu, 52 de ani, a fost ministru de externe în Guvernul Ungureanu și în Guvernele Boc 1 și Boc 2, respectiv ministrul al justiției în Guvernul Adrian Năstase. Diaconescu este și conferențiar universitar doctor la Catedra de Drept Public a Facultății de Științe Juridice și Administrative, de la universitatea menționată anterior. Potrivit declarației de avere depuse la începutul acestui an, Cristian Diaconescu încasat 27.587 de lei din activitatea de profesor.

Petru Filip, 57 de ani, ales senator PDL de Bihor, a devenit membru PSD în aprilie 2012, fiind președinte al Comisiei pentru administrație publică și vicepreședinte al Senatului. Filip predă din 2010 la Facultatea de Științe Juridice și Administrative, din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București. Potrivit celei mai recente declarații de avere, Filip a încasat, în 2010, 15.657 de lei din activitatea de profesor. În 2010 a demisionat de la conducerea organizației PDL Bihor, în fruntea căreia a stat vreme de 12 ani. A avut trei mandate de primar al municipiului Oradea și a fost europarlamentar între 2007 și 2008.

Alina-Ștefania Gorghiu, 33 de ani, este deputat PNL din 2008, iar între 2004 și 2008 a fost consilier la primăria sectorului 5 din București. De profesie avocat, ea predă materia „Medierea judiciară si extrajudiciară” la Facultatea de Științe Juridice și Administrative, unde este lector universitar doctor. Potrivit ultimei declarații de avere, depusă în 2011, Alina Gorghiu a încasat 5.787 lei din colaborarea cu instituția de învățământ.

Cătălin Coitoru, 55 de ani, deputat PDL din 2008, partid din care a plecat în urmă cu câteva zile, ocupă funcția de vicepreședinte al Comisiei permanente pentru învățământ, știință, tineret și sport. Inginer de profesie, din anul 2006 a început să predea la Facultatea de Științe Juridice și Administrative. În 2010, Cătălin Croitoru a câștigat 7.013 lei din activitatea de profesor.

Daniela Popa, 55 de ani, membru al Partidului Conservator, a fost aleasă deputat de București Partidului Conservator în 2008, funcție pe care a ocupat-o până în 2010, când a fost înlocuită de Teo Trandafir. Daniela Popa a fost parlamentar între 1990 și 2000, respectiv între 2004 și 2010. A mai ocupat și poziția de vicepreședinte al Camerei Deputaților și pe cea de președinte al Partidului Conservator, funcție la care a renunțat în ianuarie 2010, la fel ca și la cea de deputat. Din anul 2008 predă la Facultatea de Management Turistic și Comercial, din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir din București. Potrivit declarației de avere depuse în iunie anul trecut, Daniela Popa a încasat 12.700 de lei din activitatea de profesor desfășurată în cadrul instituției de învățământ menționate.

Ana Birchall, 38 de ani, este membru PSD, fost purtător de cuvânt al filialei București și șefă a Departamentului de Educație publică și Cercetare. Între 2003 și 2004 a fost consilier al Ministrului de Afaceri Externe, funcție ocupată la acea vreme de Mircea Geoană. În anul 2005 a devenit lector universitar la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din București, unde predă materia „Procedura Insolvenței – reorganizarea judiciară și procedura falimentului”, în cadrul Facultății de Drept. Tot atunci a devenit și responsabil de Grupul de Cercetare privind Procedura Insolvenței, Dreptul Falimentului și Restructurării Financiar-Bancare, în cadrul aceleiași instituții de învățământ.

Vasile Bleotu, 54 de ani, este deputat PSD de Vâlcea din 2008. Face parte din Comisia permanentă pentru buget finanțe și bănci, iar în 2000 a fost șeful Organizației județene PSD Vâlcea. Economist de profesie, în anul 2007, deputatul vâlcean a devenit lector universitar doctor la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București, unde predă cursul „Bazele contabilității și buget și trezorerie publică”, în cadrul Facultății de Finanțe Bănci și Contabilitate și la Facultatea Marketing.
Potrivit declarației de avere depuse în iunie 2011, pentru anul fiscal 2010, Vasile Bleotu încasat 14.721 de lei.

William Brînză, 40 de ani, deputat PDL și președintele Comisiei parlamentare pentru românii din străinătate, lucrează, de asemenea, la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”. Încă din 2010 acesta este lector universitar și predă Drept Penal Genaral la Facultatea de Științe Juridice și Administrative. Potrivit declarației de avere, Brânză a fost remunerat cu 7.107 lei pentru activitatea de profesor.

Constantin Degeratu, a fost numit de către președintele Traian Băsescu în funcția de în funcția de consilier de stat la Departamentul Securității Naționale în anul 2010 și se află, de asemenea, pe lista profesorilor de la Cantemir. Acesta este conferențiar la Facultatea de Științe Politice din cadrul universității și face parte din comitetul redacțional al revistei „Univers Strategic”, publicată de instituția de învățământ privată. Potrivit unei declarații de avere depusă în 2010, Degeratu încasa 38.000 de lei anual pentru activitatea didactică de la Universitatea „Dimitrie Cantemir”.

Iulian Fota, 46 de ani, este cel care i-a luat locul lui Constantin Degeratu la Departamentul Securității Naționale în 2010. Și Fota este lector la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, unde predă „Globalizare și globalism”, respectiv „Teoria conflictelor politice”, la facultatea de Științe Politice. Potrivit declarației de avere, Fota a încasat, în 2010, 24.800 de lei.

Acestora li se adaugă alte figuri publice: Dumitru Gheorghe Mircea Coșea, fost deputat PNL și PDL, Ștefan Cristian Ionescu, fost secretar general al Camerei Deputaților din România, Dan Drosu Șaguna, fost presedinte al Curții de Conturi, Petre Lăzăroiu, judecător la Curtea Constituțională, Alina Bică, secretar de stat din Ministerul Justiției, Cristian Jura, fost secretar de stat și fost președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Geanina Opre, consiliera lui Mircea Geoană, fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (Facultatea de Științe Juridice și Administrative); Minică Boajă, fost parlamentar PSD, Ioan Mircea Zarie, fost procuror șef adjunct, Ispas Gabriel, fost consilier al lui Adrian Năstase, director al Corpului de Control al ministrului Educației (Facultatea de Finanțe, Bănci și Contabilitate); Conona Petrescu, membru PNL, consilier primăria sectorului 6 (Facultatea de Științe ale Educației); Cristian Dumitrescu, deputat PSD, soțul Corinei Dumitrescu, care a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de învățământ din Cameră odată cu nominalizarea soției sale, Dan Sorin Mihalache, membru PSD, fost deputat, europarlamentar, Victor Negrescu, membru PSD, reprezentant al Partidului Socialiștilor Europeni în România (Facultatea de Științe Politice), Gabriel Leahu, fost secretar de stat și fost secretar general adjunct al Ministerului Educației (Facultatea de Istorie).

Ministrul care și-a dat în judecată ministerul

Asociația Universităților Particulare din România, al cărei președinte este Corina Dumitrescu, a intentat proces ministerului Educației solicitând anularea ordinului de ministru privind clasificarea universităților. În noiembrie anul trecut, Curtea de Apel București a respins această cerere, care putea fi însă atacată cu recurs.

Potrivit clasificării făcute anul trecut de Ministerul Educației, majoritatea facultăților din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir primiseră calificativul C sau D.

Rector și membru al CSM

În iunie 2010, Corina Dumitrescu a fost aleasă membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea societății civile, în urma votului din plenul Senatului.

Situația a fost contestată, existând acuzații de incompatibilitate între funcția de membru CSM – demnitate publică – și cea de rector. Potrivit noii legi a Educației, o persoană aflată în situația soției deputatului PSD trebuie să aleagă între locul din CSM și funcția de rector al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”.

Conform Statutului membrilor Consiliului, „membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar”, iar noua Lege a Educatiei prevede că „persoanele care ocupă o funcție de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcția de rector pe perioada îndeplinirii mandatului”.

Ulterior, președintele Traian Băsescu a declarat, în vara anului 2011, că Senatul a acționat împotriva interesului României când a desemat în CSM, din partea societății civile, o persoană incompatibilă conform Legii ANI și nu a desemnat o a doua persoană, pentru că această Cameră a făcut jocuri politice.

Rezolvarea situației Cornei Dumitrescu a tot fost amânată de la acea dată.

Numele Corinei Dumitrescu a apărut, alături de cel al Manuelei Mitrea, în 2006, într-un lung șir de demnitari, magistrați și „acoliți ai PSD” enumerați de ministrul Justiției de atunci, Monica Macovei, care ar fi intrat în Notariat fără examen.

Potrivit unei declarații de avere din 2009, Corina Dumitrescu deține două apartamente în București, de 81 și 151 de metri pătrați, și un apartament în Timișoara. De asemenea, Corina Dumitrescu deține o casă de vacanță și un teren intravilan în Sinaia. Ea mai are, potrivit declarației din 2009, două terenuri extravilane, în alte localități.

Potrivit aceleiași declarații, ea nu deținea sume în conturi bancare, bunuri cu valoare deosebită sau active financiare.

Un CV neglijent

În CV-ul prof. univ. dr. Corina Dumitrescu apar câteva greșeli gramaticale și de redactare, așa cum am arătat anterior.

Astfel, din CV-ul ministrului desemnat aflăm că a absolvit cu diplomă de bacalaureat „secția reală”, faptul că printre aptitudinile și competențele sale se numără și „înnotul” sau că a făcut cursuri de Drept Internațional la Universitatea „Standford”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!